Sursa articolului: https://g7.24.hu/penz/20180503/sokkal-erdekesebb-a-penz-tortenete-mint-ahogy-az-oran-tanitjak/

Autorul articolului: Torzsa Gabriella

Data publicării: 3 mai, 2018, ora 19:30

Dacă ne gândim la bani, putem foarte ușor să credem că este un accesoriu al omului de când lumea. Nu este adevărat nici pe departe. Chiar dacă folosim monede de mult, timpul raportat la istoria omenirii este de fapt deosebit de scurt. Primele monede au apărut în secolul al VI-lea îen, cam în același în timp, în Lydia, India și China. Atunci, înainte ce a fost?

Adam Smith, unul dintre părinții economiei spune că oamenii făceau comerț sub formă de troc înaintea apariției banilor. Sistemul de schimburi însă era atât de complicat, încât nevoia de a avea un instrument universal de plată a urmat firesc. La început monedele se făceau din metale prețioase, erau așa numitele „monede de schimb” (adică produse ușor de schimbat, cum ar fi sarea de exemplu). Problema este însă (tocmai folosind exemplul lui Adam Smith), că dacă brutarul voia să cumpere carne însă măcelarul nu avea nevoie de produse de panificație, brutarul trebuie să continue să caute și să facă schimburi până găsea ceva să poată fi schimbat cu carnea. Un proces îndelungat și complicat, ce putea fi scurtat cu ajutorul banilor. În timp ce Adam Smith considera că astfel se întâmpla în societățile incipiente, teoria, astăzi, este mai degrabă privită ca un model.

Pentru că după Smith, antropologii au descoperit lumea, însă nicăieri nu au găsit sisteme comerciale care să fi funcționat pur pe sistemul “ceva la schimb” (quid pro quo). Concluzia ar fi că probabil sisteme de troc atât de pure nici nu au existat vreodată.

Au existat însă societăți care făceau schimbul altfel (sistemul darurilor). Schimburile se realizau altfel, nu ca în trocul clasic: nu rapid, ci cu un decalaj de timp, și mai conta cine face darul cui. În cotidian asta arăta cumva astfel: dacă am nevoie de ajutor, rog pe cineva să mă ajute. Acesta mă va ajuta deoarece știe, că dacă va avea nevoie de ajutor, va putea conta pe mine. Aceste schimburi țin relațiile umane aproape, pot chiar defini ierarhii în societate și pot marca de exemplu o persoană, de la care se cere ajutor adeseori, poate avea un prestigiu mai mare. Au fost identificate și cazuri de daruri ritualice. Cazuri descrise de exemplu de către Malinowski, cum ar fi Kula, sau Moka din Papua Noua Guinee, in America de Nord sistemul Potlatch, care erau ritualuri foarte strict definite, si însemna reglare a ierarhiilor dintre triburi, relații economice, chiar și raporturile economice din regiune, într-un fel fiind mecanisme care reglau piața. Însă nu era clar cum se transformă favorurile în bani.

David Graeber, antropolog american, a mai făcut un pas și a dezvoltat o teorie și mai amplă despre istoria banilor și datoriilor. El crede că în dezvoltarea banilor rolul datoriilor, împrumuturilor și evidenței acestora era cel definitoriu (teoria a apărut pentru prima oară în cartea sa Debt: The First 5000 Years). Când sistemul funcționează pe bază de încredere, nu este neapărat nevoie de definirea clară a valorii bunurilor. Însă în cazurile conflictuale deja este nevoie de a define cine, cui, ce datorie are, argumentează Graeber. Iar de la definirea “în cap” a datoriilor, cuantificarea și exprimarea acestora în bani a fost un pas minuscul.

Deoarece în evoluția datoriilor și banilor conflictele au avut un rol determinant, Graeber consideră că merită studiate războaiele.

În imperiile unde s-au creat bani, condițiile istorice erau asemănătoare: scopul era menținerea armatei. Deoarece banii nu sunt altceva decât o promisiune că în viitor, cu acest instrument, se vor putea accesa bunuri care sunt necesare menținerii unor instituții ale căror membrii nu produc obiecte care să poată fi schimbare, mai mult, produsele nu sunt neapărat interesante pentru populația medie. Consolidarea justificării vine și din faptul că mobilitatea banilor nu necesită dezvoltarea unor rețele logistice semnificative, cum ar fi nevoie în cazul altor produse de schimb, nici măcar în contextul în care se pare că pentru plata armatei lui Alexandru cel Mare era nevoie de jumătate de tonă de argint per zi.

Cu ocazia disoluției marilor imperii, evul mediu a conturat o situație nouă. Monedele folosite anterior (de exemplu în cazul Imperiului Roman), au fost utile pentru a defini prețuri de produse, însă deoarece nu reușeau să ajungă în toate teritoriile imperiului, nu erau folosite zilnic. Potrivit lui Graeber, după căderea imperiilor, probabil sistemul favorurilor și creditelor a recăpătat din teritoriu, și foarte probabil ca în acest context să fi apărut economia pe bază de troc. Este mai probabil ca dezvoltarea trocului să se fi dezvoltat în contextual în care oamenii cunoșteau banii, știau valoarea lor, însă nu reușeau să aibă acces. Datorită aceste lipsei de bani s-a întâmplat probabil faptul că regii au retras și apoi emis monede noi fără ca acest schimb să fi afectat funcționarea economiei. Tot acești regi au fost capabili însă să influențeze valutele respective în funcție de nevoile lor de a încasa taxe, astfel intervenind în standardul de comparație în ceea ce privește creditarea cotidiană și schimburile.

Deja atunci a existat gândul monedei virtuale. Noi credem că este un fenomen mai nou, deși în China Evului Mediu, în lipsa monedelor, au fost introduce bancnotele de hârtie, iar în lumea musulmană în perioada cruciadelor, în Europa au apărut cecurile.

În perioadele în care nu au existat bani disponibili, rolul vital era al creditelor și favorurilor. Acestea reușeasu să atingă dimensiuni atât de semnificative, încât societățile ajungeau în situații de criză (de exemplu ajungeau să fie fugitive), iar regii mai degrabă ștergeau datoriile astfel reechilibrând pacea socială.

Potrivit teoriei lui Graeber aceste perioade care aveau legatură cu utilizarea banilor aveau o ciclicitate de circa 500 de ani, iar perioadele se delimitează prin preschimbarea darurilor și creditării cu utilizarea banilor.

Potrivit antropologului american momentan suntem exact la începutul unui asemenea ciclu, astfel încât nu trebuie să ne speriem, este timp pentru schimbări. Și într-adevăr, nici nu a trecut mult timp de când nu mai există sistemul standardizat raportat la aur, abia de 2-3 decenii vorbim despre răspândirea creditelor și cardurilor de credit. Diferența față de contextul cu jumătate de secol în urmă este că în sistemele mai vechi s-au dezvoltat mecanisme care au ținut piețele unitare, astfel protejând interesele debitorilor și micilor agenți economici, iar momentan insituțiile abilitate cu controlul, protejează interesele marilor creditori și agenților economici.

Dacă întrebarea se referă la alegerea banilor, și dacă există alternativă sustenabilă, Graeber evită fără doar și poate un răspuns ferm. Spune doar că: dacă putem să atribuim un avantaj clar al sistemelor democratice este faptul că în aceste sisteme, propunerile privind soluțiile pot fi direcționate către locurile potrivite. Oricât de natural ar fi ciclul, cel în care ne aflăm în mod clar necesită soluții noi, fapt de altfel confirmat chiar de criza enomică din 2008.

Trackback URL: https://www.okcenter.ro/istoria-banilor/trackback/

Leave reply:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.