Cred că fiecare părinte se gândește foarte mult la cum să construiască o relație sănătoasă pe termen lung cu copilul său. După primii ani când trebuie să le satisfacem în special nevoile de bază (hrăniți, învățați să meargă, să vorbească, să cunoască limitele etc.), trebuie să fim foarte deschiși și să construim o relație care îi încurajează să vorbească despre probleme, să ne întrebe, să spună lucrurile sincer – adică să aibă încredere în noi. Dacă suntem prea autoritari, le vorbim dintr-o poziție de putere, se vor închide, ne vor evita, vor minți, vor cere de la alții și ne vom găsi în curând în afara vieții lor. Desigur, nu spun că trebuie să fim prieteni – pentru prietenie, ei trebuie să aibă relații diferite.

Întotdeauna am urât întrebările de genul “Ce-ai făcut la școală?”, pentru că singurul răspuns la așa ceva este “nimic”. Părinții pot fi mai creativi, trebuie să pună întrebări mai interesante, nu-i așa? de exemplu: „Ai tras pe cineva de păr azi?” sau „A fumat cineva la toaletă?” sau „A căzut cineva pe scări?” – cu astfel de întrebări interesante pentru copii, putem începe o conversație mai deschisă.

Vârsta adolescentului testează fiecare relație copil-părinte, asta știm cu toții, dar ce se întâmplă după?

Sincer, mie mereu mi-a fost frică și am suferit la gândul că poate am fost prea îndepărtat de copiii mei sau poate prea apropiat de ei. Și, din momentul în care mi-am dat seama cât de repede cresc, m-am temut doar de momentul în care vor pleca în cele din urmă. Pentru a fi pregătiți pentru acest lucru și pentru a-i “lăsa pe ei să plece”, am decis să urmez câteva principii. Acestea sunt:

  1.  copilul tău nu este proprietatea ta (și nici nu a fost vreodată);
  2.  viața lor este viața lor și nu a mea; ei nu trebuie să facă lucruri ca mine;
  3. îi susțin fără condiții;
  4. eu sunt și mereu voi fi la dispoziția lor, când mă sună, au prioritate absolută, întotdeauna o să răspund la apelurile lor (îmi pare rău când plec la niște întâlniri plictisitoare care păreau urgente – iar copiii mei m-au sunat);
  5. o să-i las să mă sune când au nevoie de mine (adică nu le dau eu telefon în fiecare zi);
  6. întotdeauna vorbesc cu ei de pe poziții egale;
  7. nu îi voi critica niciodată, îi voi accepta așa cum sunt și cu ce vor face, nu voi critica modul în care se îmbracă, cum trăiesc, ce fac, nu le voi da sfaturi (numai dacă cer ei);
  8. o să mă bucur de momentele rare pe care le petrecem împreună – fără ceartă și tensiuni;
  9. dacă nu vorbesc – nici asta nu contează. Putem fim împreună și în tăcere, până când se vor deschide și vor avea chef să vorbim;
  10. universitatea nu este singurul subiect despre care putem vorbi;
  11. fac eforturile necesare pentru a urma principiile de mai sus, chiar dacă sunt obosit atunci când ne vedem.

Așadar, am vrut să construiesc o relație ca între parteneri, în care cel mai senior are mai multe responsabilități și trebuie să contribuie mai mult, unde seniorul poate beneficia numai de zâmbete, mândrie și satisfacție.

Sunt mai mult de un an jumătate de când au plecat și au început propria lor viață și mi se pare că principiile de mai sus funcționează bine și relația noastră este mai bună decât oricând înainte (și sperăm că va fi așa pe termen lung). Ei și-au început viața independentă, învață cum să rezolve lucrurile, cum să se ocupe de facturi și ce să facă în cazul în care sistemul de încălzire nu merge în timpul iernii . Nu sunt perfecți, dar învață repede. Sunt băieți buni și sunt foarte mândru de ei!

P.S.

Sincer, eu văd într-un mod similar și sarcinile unui manager. De la HR trebuie să folosim mai ales litera „H”, adică să fim mai întâi „umani” (Humans). În primul rând trebuie să fii un om bun, după aceea un manager bun și trebuie să oferi/dai încredere, încurajare, să construiești o relație bună (dar nu de prietenie, să păstrezi o distanță de 2 pași!). Nici să nu joci rolul de autoritate, trebuie să îi crești pe colegii tăi, să îi sprijini, să le oferi ajutorul pentru a rezolva lucrurile și să fii acolo dacă și când este necesar. Și să-ți aduci aminte și să accepți că un senior și un șef are mult mai multe obligații și responsabilități și trebuie să ofere mai mult decât primește!

 

Autor:

László Diósi
Director General, Președinte al Directoratului, OTP Bank România, 
Președinte al Fundației Dreptul la Educație 

Trackback URL: https://www.okcenter.ro/maturitate/trackback/

Leave reply:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.