Fundația Dreptul la Educație și OTP Bank România, se alătură publicației Revista Cariere, pe 20 septembrie, la conferința Educația 4.0, o discuție intensivă despre educaţia prezentului și viitorului în era transformării digitale.

Tema evenimentului, Revoluţia transformării noastre ca societate. De unde începem?, pune în lumină rolul vital pe care educația de calitate îl joacă în evoluția societății de astăzi, pentru care companiile, ONG-urile și instituțiile de învațământ trebuie să conlucreze. Acest rol a fost asumat de OTP Bank România încă din 2014, când a lansat Fundația Dreptul la Educație, cu scopul de a dezvolta cursuri nonformale de educație financiară și orientare în carieră pentru tineri. Trainerii fundației colaborează îndeaproape cu autoritățile din România pentru implementarea sistematică a modulelor edutainment în cât mai multe școli din țară.

Nora Dobre, Director al Fundației Dreptul la Educație, va discuta, în cadrul panelului Viitorul educației în România. Ofensiva companiilor la criza de talente, despre provocările educației formale și îmbinarea acesteia cu educația nonformală. Având în vedere tendințele actuale din companii, care aleg să își pregătească oamenii în medii care simulează realitatea, educația formală cade în planul secund, iar aceasta trebuie susțintă prin formate atractive pentru elevi. Pentru a putea ajunge la acest numitor comun, ambele tipuri de educație au nevoie de organizare, de o strategie bine pusă la punct care să îndeplinească nevoie actuale ale elevilor, pe de o parte și a pieței de muncă, pe de altă parte.

Și totuși, în era 4.0, în care tehnologia pare să acapareze toate domeniile, Directorul Fundației Dreptul la Educație va dezbate nevoia unui echilibru între tehnologie și resursa umană în educație. În proiectele fundației, atât în intreaga țară, cât și în OK Center, the new online is the offline. În cadrul cursurilor susținute de traineri, este menținut un standard modern al technologiei care să eficientizeze activitatea, însă resursa umană rămâne principalul mijloc de interacțiune și învățare.

Fundația Dreptul la Educație și OTP Bank România vă așteaptă cu și mai multe informații valoroase depre educația în era 4.0, pe 20 septembrie de la ora 9.00 la Pentagon Events.

Trackback URL: https://www.okcenter.ro/otp-bank-romania-educatia-in-era-4-0-are-nevoie-de-organizare/trackback/

Leave reply:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.